L'Orloi dai nonos

di Pieri Corvat

 

1966

 

 

Tic e tac continuamentri
l'orloi vecjo sul armâr:
mi fâs sens usgnot ca dentri
chê ticade regolâr.

Duc' a' duàrmin. In te strade
un lampion al romp il scûr;
miezegnot 'e je passade,
no si sint nissun sussûr...

Biade none! Tros agn sono?
Mi diseve: — Viôt, ninin,
che l'orloi al è dal nono:
tute, tute, pizzinin!...

Ma jo 'o vevi la manute
cussì pronte di scuindon
ch'o tiravi la cuardute
e al sunave il garijon.

E gno nono, Di' perdoni,
al voleve ch'o cjantàs
« Soccorriamo i battaglioni... »
jo di prin e lui di bas;

o d'instât, cence gjachete,
in ta l'ombre di un pomâr
mi faseve la trombete
tune fuèje di cozzâr...

Par tros agn in te lôr stanze
âl segnât l'ore e il moment
de miserie e de speranze,
de passion e dal content?...

Une dì che cun ligrìe
'o fasevi salz te cort,
tic e tac mi àn puartât vie:
'l jere il nono muart tal ort.

E une dì mi dîs la none:
— Perinut, 'o soi di mâl!... —
Tic e tac nus abandone:
tal doman il funerâl!

Benedez i viêi di cjase
come vîs e come muarz:
lôr il centro, lôr la base
dai afiez e dai ricuarz!

Duc' a' duàrmin. Pe contrade
no si sint nissun sussûr:
s'imbramìs la gnot stelade
te criure là difûr.

Eco un pas di gjambe sane...
sul liston al bat il tac...
si vizzine... si slontane...
tic e tac e tic e tac...

L'ore è tarde, il mont 'l è neri,
cui strapazze jet e sium?
Ogni cûr il so misteri,
ogni cjase il so custum!

Ise forsi debulezze
ce che dentri 'o sint culì?
Chest lancûr, cheste dolcezze
d'inrabiâmi o di vaî?

'O sin tan'che une falive
che dal fûc si alze tal scûr:
'e sclopete biele e vive,
dure un àtimo, po 'e mûr...

Dut al passe, dut si lasse,
nol è scampo o remission:
tic te scune, tac te casse...
e nol reste nancje il non.

Cui îsal muart? — Un ciart siôr Pieri... —
Dôs cjavalis cul penac,
la carozze, uns quatri a neri...
tic e tac e tic e tac...

 

(Adorgnano, 1863 - Roma, 1933)