INDIETRO

Nadâl di frut

di Ermes Taboga

 

In chê volte Nadâl si lu olmave cuàlchi zornade prime, cuant che scomenzavin a rivâ les cartulines dai augurios de int che ere pal mont. Nô mui j cjalavin cun gole chei paesagjos soterâs te nêf fonde, ches cjasutes che fumavin cidines, chei riui glaciâs, e j bramavin une buine neveade che, par atri, no si faseve spetâ di bant come cumò.

Ma el vêr Nadâl al scomenzave le vilie, finide scuele, subit dopo gustât. Nô mui si cjatavin su le plaze, fra amîs, prons par partì a cirî el muscli par fâ el presepio. J lavin tal Pasc, dulà che su l'ôr de aghe, dongje de fontane, j cjatavin el muscli pui vert, fof tant che un plumin. Lu distacavin cun cure, cul bar pui grant pusibil, judansi cul palet des bores, lu distiravin cence rompilu tal seglot e vie di corse a cjase a falu sujâ un pôc dongje el fuc. Po dopo ognun al cirive, a gare, di fâ, in t'un cjanton, el presepio pui biel pussibil, inzegnansi cul pôc ch'al veve, cun tante fantasiie.

Jo j metevi el muscli, cirint ben di no lassâ buses, su le basse dal barcon viers el curtîl, dongje dal spolêr, j metevi le capane cui personagjos tal miez (gno barbe Pieri m'in veve regalade une, di chês a armoniche), j traciavi les stradutes cu le flôr e po lu completavi cun qualchi pastôr ch'j vevi ritaiât su vecjos libris di leture e che, purtrop, dopo pôc si pleiave, come s'al foss malât, ancje se cu le cole di flôr j vevi incolât daûr un rinfuarz di carton.

Posto che chel an el predi al varess premiât i presepios pui biei, jo e gno fradi j vevin cirût di dai un toco speciâl: j vevin tacât une lampadine cun t'un grop al lampadari e le vevin metude te capane (robes di brusâ su dut) e jo j vevi metût ancje i soldâs di Erode (el predi, dopo, mi veve dite che in chê volte no usavin ancjemô ches armes alì, ma jo j vevi dòme i soldadus di ges che mi veve mandât me agne Olga di Torin).

El presepio di Gosma al ere el pui biel: di gès, cui personagjos, les piores, les cjasutes, el mulin, el palaz di Erode, le femine che faseve cuei le polente e l'omenut ch'al vendeve les cjastines... e al ocupave dut un taulin. I lavi spès a viodilu cun t'un o cun chel atri e simpri mi istupidivi a cjalâ chei pipins e ches besteutes che semeavin vers. Duç j savevin ch'al varess vint lui, ma j speravin di vinci istès cualchi premiut e no viodevin l'ore di lâ duç insieme, cul predi, a fâ el zîr des cjases e di savê cui ch'al veve vint.

Chel àn jo e gno fradi j vin vint un libri cun tante braure. No mi visi cemût che si sin classificâs, ma el libri lu ài ancjemò: "II piccolo romita" (al conte di un frut che si ere cjatât bessôl su di une isule come Robinson Crusoè).

Al faseve compagnie al nestri presepio un arbulut di Nadâl, fat cun t'un ramàz tajât tal pin daûr de stale, sfrent cun cuatri class in t'un seglot fra le machine di cusî e el seglâr. Lu vevin furnît picjant cul fîl neri milùs, mandarins, mandoladus, golias, caramelutes cul rosolio dentri, cualchi bagjgj e metint flocs di bombâs ca e là. Ai nestris voi al ere un spetacul e soredut une tentasion continue. Cui varess tignût dûr fin ae Befane! Par furtune che cui vapors dai mignestrons e dai bevarumps les caramelutes 'e riscjavin di disfasi e nô, par no strassâ, j spesseavin a mangjales! Ma, par no viodi sfurnît l'arbul masse adore, j tornavin a invuluzâ tes cjartutes cualchi claput e lu picjavin di gnûf.

El dî di Nadâf, jevant, j cjatavi un pugnut di golias tes scarpes. El Bambin Gjesù al passave in premure e nol lassave gran che! Ma j eri content istess. Mi metevi le mude, cui brigons curs, che no si veve mai frêt, e vie a messe, a fâ le comunion. Dopo j fasevi el zîr de parentât a fâ i augurios e j cjapavi i siops: carameles, milùs rusins, un mandolât, cualchi dîs f rancs. Di corse j lavi a consegnâ vistîs: gno pari al ere stât su fin les sîs par che cualchi furtunât al podess screâ a messe grande.

Dopo messe grande o vadì zà in glesie, i solîs confrons fra amîs: ce ti âl puartât a ti el Bambin Gjesù? No si murive d'invidie, parceche duç i Bambins 'e erin poarès. Me mari 'e veve copât el gjâl e a gustâ j mangjavin le mignestre di brût, i barufavin fra fradis pe cuesse e par une fete di fuiaze o di pan di cincuantin. Dopo gjespui, le zornade 'e sbrissave vie di corse, intant che si fermavin a zujâ su le place e j scomenzavin a pensâ al Prin dal an: le nestre grande ocasion par tirâ su cualchi francut.