| Par Bepi di Tombe
di Roberto Ongaro | ![]() |

Bepi Vattolo te sô farie tal Batafiêr. (foto Egidio Tessaro)
| Bepi inte grande farie nere La esistence sô al lisime Di buinore fin di sere Lui al bat, al fore, al lime.
Il cjarbon al è so fradi Chel che i fâs vuadagnâ il pan E chel pôc di companadi Ogni dì lunc vie dal an.
I siei agns a corin vie, Ma par lui nie no si mude: Fûc a l’albe al impie E la sere lu distude.
Il so bati sul incuin Al è eterni tant che il timp, Di lontan nô lu sintìn, Dut il borc cun nô lu sint.
E aromai la int usade A sintî chel sglinghignâ Za e pense a la zornade Cuant che il fari al mancjarà.
E cidine e restarà La sô farie dute nere E buinore no varà, Ma e varà par simpri sere.
Ancje il mai tant fracasson Al starà cidin, cuiet, E al pararà dabon Che lu fasi par rispiet
Di chê man esperte e dure Che par agns lu à doprât E di lui e à vût cure Lu à netât, lu à ingrassât.
Cumò il fari in Paradîs, Par sigûr cence fâ nie, Al ricuarde chei siei dîs Cun rimplant e nostalgjie.
E jo o speri che Sant Pieri Par discjoilu un momentin Di chel so ricuart tant neri, I regali un biel incuin.
Bepi alore rinfrancjât Ciert ur fasarà biel biel Un conciert improvisât Li par li cul so martiel. |