INDIETRO

Par Bepi di Tombe

 

di Roberto Ongaro

 

Bepi Vattolo te sô farie tal Batafiêr. (foto Egidio Tessaro)

Bepi inte grande farie nere

La esistence sô al lisime

Di buinore fin di sere

Lui al bat, al fore, al lime.

 

Il cjarbon al è so fradi

Chel che i fâs vuadagnâ il pan

E chel pôc di companadi

Ogni dì lunc vie dal an.

 

I siei agns a corin vie,

Ma par lui nie no si mude:

Fûc a l’albe al impie

E la sere lu distude.

 

Il so bati sul incuin

Al è eterni tant che il timp,

Di lontan nô lu sintìn,

Dut il borc cun nô lu sint.

 

E aromai la int usade

A sintî chel sglinghignâ

Za e pense a la zornade

Cuant che il fari al mancjarà.

 

E cidine e restarà

La sô farie dute nere

E buinore no varà,

Ma e varà par simpri sere.

 

Ancje il mai tant fracasson

Al starà cidin, cuiet,

E al pararà dabon

Che lu fasi par rispiet

 

Di chê man esperte e dure

Che par agns lu à doprât

E di lui e à vût cure

Lu à netât, lu à ingrassât.

 

Cumò il fari in Paradîs,

Par sigûr cence fâ nie,

Al ricuarde chei siei dîs

Cun rimplant e nostalgjie.

 

E jo o speri che Sant Pieri

Par discjoilu un momentin

Di chel so ricuart tant neri,

I regali un biel incuin.

 

Bepi alore rinfrancjât

Ciert ur fasarà biel biel

Un conciert improvisât

Li par li cul so martiel.